" Dragostea pentru munte este una dintre cele mai pure si depline. ea nu ne va dezamagi niciodata "

Weekend cu folk şi… Bârcaciu

Sâmbătă, mă sună Cătă şi propune să ne strângem la o chitară în Valea Viilor, undeva pe coclauri, să rămânem peste noapte. Afară senin, îmi surâde ideea şi într-o clipă mă apuc de băgat una-alta prin rucsac, iau chitara şi o întind în Valea Viilor. Ne întâlnim la Zuli acasă, mai zăbovim puţin şi în formaţia subsemnatul şi Cătă, o luăm încet la pas spre cel mai abrupt deal din apropiere, în vârful lui aflându-se un platou. Strângem ceva lemne de foc, sperăm să ne ajungă măcar până spre mijlocul nopţii şi ne tolănim pe iarbă privind pierduţi spre comuna care se vede din ce în ce mai vag către amurg. Mai târziu apare şi Zuli, iar după o altă perioadă de timp (pe care l-am cam pierdut) apar şi ceva cunoştiinţe de-a lui care însă nu rămân cu noi peste noapte. Iese o seară folk pe cinste şi pentru că ce-i frumos se termină repede, pe la trei noaptea începe ploaia, noi ne retragem în cort iar ceilalţi coboară spre comună.

Dimineaţa – ploaie mocănească de toamnă. Jarul a ţinut impresionant de bine, Cătă face primul paşii grei prin ploaia măruntă şi deasă şi pune câteva lemnişoare pe foc. Mai mâncăm una alta, mai pierdem vremea la o poveste în ploaie câteva ore cu un cioban din zonă după care ne strângem jucăriile şi plecăm la Zuli să ne uscăm. Dintr-o vorbă în alta, Zuli propune să dăm o fugă la Bârcaciu. Păi, ce face un munţoman când afară plouă cu găleata? Ei bine, vă spun eu – merge la munte da de are noroc acolo să ningă 🙂 Zis şi făcut, Zuli vorbeşte cu Coana Mariana, ne anunţă că ne pregăteşte o ciorbă şi ne aşteaptă aşa că ne facem rapid rucsacii, pregătim să le ducem una alta pentru animale şi o întindem la drum. Ajunşi în Poiana Neamţului, lapoviţează. Ne bucurăm că nu o să ne ude prea tare şi pornim la drum, pe măsură ce urcăm spre cabană prin pădure zăpada devenind din ce în ce mai mare.

Ajunşi la cabană, schimbăm câteva vorbe cu Nea Petre după care amabil ne serveşte politicos cu ciorba ce avea să ne facă duminica cea mai plăcută zi din săptămână: “Hai hai, mâncaţi odată că vi se răceşte ciorba-n farfurie” După ce ne îndopăm bine cu câte 2 poţii de ciorbă fiecare, porţii duble de ceai şi unii de rom (care pot…) mai stăm şi povestim, între timp schimb câteva corzi la chitara de la cabană şi cântăm câteva cântece de munte după care plecăm în ideea să ajungem pe la 10 jos la maşină – ceasul din cabană arăta ora 9… târziu pe traseu înapoi am înţeles defapt de ce tot râdea Nea Petre… mergea cu mai bine de o oră înapoi..

 Ei bine, într-un final ajungem la maşină şi în jurul orei două noaptea suntem acasă. A fost un weekend pe cinste, l-aş repeta cu plăcere oricând.

yoyo

Pasionat şi împătimit de natură şi munte, doresc să cunosc cât mai multe locuri frumoase mai ales de la noi din ţară şi, de asemenea, să-i ajut şi pe cei care îşi doresc acelaşi lucru să îşi realizeze visele.

Adaugă un comentariu