" Dragostea pentru munte este una dintre cele mai pure si depline. ea nu ne va dezamagi niciodata "

O zi în Muntele Mare

Plecăm sâmbătă dimineaţa din Cluj în formaţia yoyo, Roli, Mihai, Sandu şi Pantea, tragem întâi o fugă până în Gilău apoi ne îndreptă către Băişoara. Ajungem destul de repede în staţiune, cu toate că drumul este complet acoperit de zăpadă bineînţeles, cu gheaţă dedesubt. Lăsăm maşina în staţiune, facem o vizită celor de la salvamont, ne este explicată ceva scurtătură pentru traseul Staţiunea Băişoara – Vf. Muntele Mare prin pădure şi pe ceva vale. Luăm aminte apoi pornim hotărâţi la dum. Traseul intră în pădure, traversează pârtia de schi, apoi continuă pe curbă de nivel până într-un anumit punct în care undeva (nu ştim exact unde) urcă brusc spre stânga în sensul de mers şi dă în drumul militar. Noi până la drum ne-am dezorientat de vreo două ori, bălăurind prin zăpada ce ne ajungea până la brâu.