" Dragostea pentru munte este una dintre cele mai pure si depline. ea nu ne va dezamagi niciodata "

Author Archive

yoyo

Pasionat şi împătimit de natură şi munte, doresc să cunosc cât mai multe locuri frumoase mai ales de la noi din ţară şi, de asemenea, să-i ajut şi pe cei care îşi doresc acelaşi lucru să îşi realizeze visele.

Hoinari prin zăpezile Făgărașului

Matinali ca de cele mai multe ori, pornim din Cluj sâmbătă dimineața în jurul orei 5 jumătate. În mașină suntem 5 persoane, din CAR Cluj Lucian M., Cristi S., Zoli si Luci. Drumul e cețos și greoi însă ajungem devreme la Bâlea Cascadă unde luăm telecabina până la Bâlea Lac. Urcarea e 30 de lei/persoană, sunt profund dezamăgit de servicile lor, noi eram 5 persoane, înaintea noastră așteptau încă două, nu au vrut să ne primească pe toți într-o cabină pe motiv că ei aveau de cărat alcool și alimente sus la Cabana Bâlea. Am așteptat cam o jumătate de oră și într-un final luăm și eu cu Luci și Zoli telecabina. Ajungem la refugiul Salvamont, Fane (Tulpan) e plecat cu ceva grup mic de cursanți pe creste cu școala de iarnă. Îl sun pe Adi (Văleanu), ne ajută el cu bagajele, le lăsăm la Paltinu. Nu yăbovim prea mult, apucăm să înfulecăm ceva pe fugă și pornim spre Vf. Vânătarea lui Buteanu.

Tură în Giumalău

Am sa va povestesc pe scurt cam cum a fost un weekend care eu unul credeam că o să fie atât de scurt încât nici n-o să am timp să mă bucur de el.. Și, n-a fost așa, timpul parcă pentru câteva momente s-a oprit în loc, orele au zburat mai greu iar clipele revederii au fost frumoase ca-ntotdeauna. Ne revedem destul de rar, nu știu din ce cauză neaparat însă e destul de greu să ne adunăm cu toții de fiecare dată, joburi, probleme personale, toate cele ale vieții care ne mai trag înapoi și ne fură din timp și ne țin departe de natură. Ei bine, de data asta s-au aliniat ceva astre probabil sau pur și simplu ne-am sincronizat așa că ne-am bucurat să ne revedem (și să ne cunoaștem cei care nu ne-am mai văzut până acum). Ne-am întâlnit în Vatra Dornei unde am schimbat o vorbă, iar mai apoi am pornit împreună la drum spre Cabana Giumalău din Rusca pe marcaj triunghi roșu veniți de la Mureș Paul, Georgiana, Raluca, Andreea, Vio și Cristi, de la Baia Mare Dania și de la Cluj Luci, Anca și subsemnatul inculpat 🙂 .

Clacă la lemne – Cab. Sâmbăta

Ne strângem cu mic, cu mare la rugămintea lui Nea Nae să îl ajutăm la lemne și ne pornim nerăbdători cu gândul la muncă dar mai ales la distracția de după muncă din Cluj eu și Laura. Bunul nostru prieten Dan (Dănescu) se ocupă de organizare și reușește să împartă locuri de cazare pentru toată cabana, așadar urmează câteva seri de distrație pe cinste. Mai mult de atât, ne bucurăm că ajungem din nou la cabană unde ne simțim ca acasă și de-abia așteptam să-i revedem atât pe Nea Nae, Nicoleta, Robert și Cornel, cât și pe toți prietenii și cunoscuții care urmează să ajungă de departe.

Hoinărind prin munţii Bucegi

Cu dorul de munţi în suflet ne adunăm din nou o gaşcă sănătoasă – din Cluj subsemnatul, din Tg. Mureş Paul, Didi, Doru, Livia, Marci, Ovidiu, Dragoş, fraţii Szanto iar din Sighişoara Marcel şi ne întâlnim vineri în jurul orei 12 noaptea în Buşteni, pe Valea Cerbului cu gândul de a colinda Bucegii. Cântăm şi ne binedispunem până în jurul orei 3 când încercăm să ne punem la somn uşor deranjaţi de muzica şi „discoteca” în aer liber a unora de pe vale – şi vă spun sincer: evitaţi Valea Cerbului pentru că veţi întâlni tot felul de specii de animale sălbatice precum Cocalarul de Munte, Piţipoanca de adidas, Alpinistul de şlap etc.

Ziua lui yoyo – Vf. Moldoveanu (2544m)

Anul acesta, de ziua mea am preferat să fiu alături de prieteni ca de obicei, conform tradiţiei – la munte aşa că am ales vârful Moldoveanu. Pregătim un traseu pe cinste şi ne încumetăm la drum vineri dupămasa din Cluj subsemnatul, Cristina, Luci, din Oradea avem deosebita plăcere de a ni se alătura dragii noştri prieteni Mircea şi Alina, din Tg. Mureş Paul, Didi şi Ionela, din Mediaş Tudor şi nu în ultimul rând din Sibiu Rareş şi Cristina (A.M. Alps Mediaş). Aşadar, pornim toţi spre Sâmbăta unde ne întâlnim şi pornim la drum împreună spre Cabana Valea Mare a Sâmbetei (1401m) în jurul orei 22. Ajungem cu paşi repezi la cabană unde mai întâlnim ceva turişti care din fericire au şi focul gata făcut aşa că la scurt timp după montarea taberei de corturi ne lipim şi noi de focul lor unde mai rămânem o parte din noi şi cântăm până în jurul orei 3 dimineaţa când sacii de dormit insistă să mergem la somn.

PerPedes 2013: Brădeşti-Ponor-Cheia

Pentru că PerPedes ne este un concurs drag nouă nu am putut să îl ratăm nici anul acesta. Astfel ne strângem de-o echipă, mai precis echipa “Teofil”: Paul, Andreea, Alexandra, Willy, Luci şi subsemnatul şi pornim la drum o parte din Mureş, cealaltă parte din Cluj urmând să ne întâlnim în jurul orei 22 la tabăra de corturi situată undeva între Râmeţ şi Brădeşti. Seara o atmosfera plăcută, mai ales că ne revedem cu multă lume cunoscută şi cântăm la foc până dimineaţa la 5 când deja e mai mult ziua decât noapte afară.