" Dragostea pentru munte este una dintre cele mai pure si depline. ea nu ne va dezamagi niciodata "

Ziua lui yoyo – Vf. Moldoveanu (2544m)

Anul acesta, de ziua mea am preferat să fiu alături de prieteni ca de obicei, conform tradiţiei – la munte aşa că am ales vârful Moldoveanu. Pregătim un traseu pe cinste şi ne încumetăm la drum vineri dupămasa din Cluj subsemnatul, Cristina, Luci, din Oradea avem deosebita plăcere de a ni se alătura dragii noştri prieteni Mircea şi Alina, din Tg. Mureş Paul, Didi şi Ionela, din Mediaş Tudor şi nu în ultimul rând din Sibiu Rareş şi Cristina (A.M. Alps Mediaş). Aşadar, pornim toţi spre Sâmbăta unde ne întâlnim şi pornim la drum împreună spre Cabana Valea Mare a Sâmbetei (1401m) în jurul orei 22. Ajungem cu paşi repezi la cabană unde mai întâlnim ceva turişti care din fericire au şi focul gata făcut aşa că la scurt timp după montarea taberei de corturi ne lipim şi noi de focul lor unde mai rămânem o parte din noi şi cântăm până în jurul orei 3 dimineaţa când sacii de dormit insistă să mergem la somn.

Sâmbătă dimineaţă ne trezim în jurul orei 7 cu toţii urmând ca în jurul orei 8 să pornim la drum urcând de la cabană în Fereastra Mare a Sâmbetei (2188m) de unde tinem poteca până în Fereastra Mică a Sâmbetei (2191m). Aici, Cristina lui Rareş şi Tudor hotărăsc să se întoarcă spre tabăra de corturi neavând o stare de spirit foarte bună.

 

În formaţia Paul, Diana, Ionela, Luci, Mircea, Rareş şi subsemnatul continuăm drumul crestei principale a Făgăraşului lăsând în urmă Vf. Gălăşescu Mic (2433m), Vf. Gălăşescu Mare (2470m), Vf. Gălbenele (2456m), Portiţa Viştei (2310m), ajungând la refugiul Viştea unde facem o pauză de masă, ne regrupăm apoi urcăm cu forţe proaspete pe Vf. Viştea Mare (2527m) şi într-un final pe Vf. Moldoveanu (2544m). Facem un scurt popas pe vârf după care urmează cea mai distractivă parte a traseului, încă 5 ore de mers, înapoi la corturi. Cu paşi mărunţi, bucurându-ne de peisajul spectaculos ce ne înconjoară ajungem la tabra de corturi după un traseu de 13 ore în total.

Strângem câteva lemne de foc, mâncăm şi ne aşezăm cuminţi lângă focul mai timid de tabără, iar in acorduri de chitară Ionela, cea mai voioasă dintre toţi pe traseu e prima care adoarme – instant – urmând ca apoi, încetul cu încetul să rămânem tot mai puţini în jurul focului, la ora 4 dimineaţa dându-ne seama că am mai rămas doar Tudor, Paul şi subsemnatul. Obosiţi şi noi după traseul lung însă foarte frumos şi specaculos ne retragem în lumea viselor cu gândul la toate frumuseţile văzute de-a lungul zilei şi la clipele minunate petrecute în compania prietenilor dragi. Duminică ne trezim, ne relaxăm şi lenevim – pardon – ne bucurăm de liniştea naturii ce ne înconjoară apoi în jurul orei amiezii coborâm spre staţiunea climaterică Sâmbăta unde ne-am lăsat maşinile, după care plecăm fiecare spre case.

 


Pe această cale, doresc să le mulţumesc din nou tuturor pentru că mi-au fost alături cu prilejul sărbătoririi zilei mele de naştere, pentru că mi-au cântat tradiţionalul „ La mulţi ani” care m-a emoţionat foarte tare şi nu în ultimul rând, pentru surpriza (cadourile pregătite de ei) de care am fost şi încă sunt foarte entuziasmat! Mulţumiri totodată fotografilor,în ordinea numerelor de pe tricou: Lucian Sătmărean, Tudor Bucur, Rareş Blaga, Mircea Boncea şi tuturor celor care au pozat în această ieşire.


Trackback din site-ul tau.

yoyo

Pasionat şi împătimit de natură şi munte, doresc să cunosc cât mai multe locuri frumoase mai ales de la noi din ţară şi, de asemenea, să-i ajut şi pe cei care îşi doresc acelaşi lucru să îşi realizeze visele.

Adaugă un comentariu