" Dragostea pentru munte este una dintre cele mai pure si depline. ea nu ne va dezamagi niciodata "

PerPedes 2013: Brădeşti-Ponor-Cheia

Pentru că PerPedes ne este un concurs drag nouă nu am putut să îl ratăm nici anul acesta. Astfel ne strângem de-o echipă, mai precis echipa „Teofil”: Paul, Andreea, Alexandra, Willy, Luci şi subsemnatul şi pornim la drum o parte din Mureş, cealaltă parte din Cluj urmând să ne întâlnim în jurul orei 22 la tabăra de corturi situată undeva între Râmeţ şi Brădeşti. Seara o atmosfera plăcută, mai ales că ne revedem cu multă lume cunoscută şi cântăm la foc până dimineaţa la 5 când deja e mai mult ziua decât noapte afară.

A doua zi plecăm în traseul de regularitate în jurul orei 10-11 dimineaţa, unii mai odihniţi, alţii mai somnoroşi şi din vorbă-n vorbă ajungem cu paşi repezi în postul 2 unde participăm la proba de orientare turistică cu viză subsemnatul, Paul şi Andreea. Între timp Willy cu Alexandra se întorc să caute postul 1 pe care l-am ratat pe traseu – fără rezultate însă, ulterior aflând că postul a fost furat de către un localnic din apropiere.

Continuăm traseul de regularitate cu urcuş pieptiş şi ajungem în postul unde susţinem proba de teorie. Ne pitim la umbra unui copac şi după scurt timp începe să miroase a creier ars pentru că cele 4 teste pe care le susţinem – general, TSA, alpinism şi prim-ajutor – nu sunt deloc simple.

De aici coborâm către următorul post unde avem să suţinem probele de escaladă şi TSA. Astfel, până Willy se cocoţează pe stâncă la escaladă şi eu la TSA ceilalţi membri ai echipei dau o fugă după alt post fără arbitru, de data aceasta postul fiind la locul lui. În continuare urmează un traseu lung si abrupt spre un punct de belvedere şi apoi tot prin păduri, drumuri de care şi drum de ţară până în Brădeşti la crâşma satului unde avea sa fie ultimul post înainte de destinaţia finală, tabăra. Ajunşi la birt, ne răcorim şi noi puţin după care avem norocul ca cei 4 km rămaşi până la tabăra de corturi să îi parcurgem cu maşina, mulţumită altor munţomani cu inimă mare care ne oferă oportunitatea de a merge cu ei cu maşina.

Ajunşi în tabără mâncăm ceva pe fugă după care le proptim la focul de tabără şi cântăm pentru următoarele două ore cântece de munte împreună cu Afti care ne încânta cu vioara sa fermecată. Între timp ajunge şi lumea rămasă pe la birt, gulaş-ul pregătit la ceaun de către organizatori e numai bun de mâncat şi el iar după ce toată lumea se omeneşte cu asemenea bunătăţi la foc primim anunţul oficial că începe proba culturală. Ne pregătim şi noi de ea, punem la cale o scenetă simpatică foc şi o melodie special pentru PerPedes, pe lângă alte 3 cântece de munte. După proba de cultural, mai stăm puţin la foc apoi ne retragem la somn osteniţi de traseu şi probe dar mai mult împinşi de vântul rece.

Duminică dimineaţa nişte vaci simpatice ne dau trezirea în jurul orei 8, mai zăbovim apoi la umbră după care începe festivitatea de premiere apoi defluirea. În drum spre casă facem şi un popas la Vânătările Ponorului, un loc pe care vi-l recomand cu tot sufletul tuturor!

În urma participării la concursul PerPedes ediţia a 33-a, echipa noastră a reuşit să obţină:
  • Locul 1 la proba culturală
  • Locul 1 la proba teoretică
  • Locul III în clasamentul general
  • Locul III la proba foto de anul trecut
Pe acestă cale ţin să le mulţumesc din nou în numele Asociaţiei membrilor activi şi celor simpatizanţi care au reuşit să participe şi să fie alături de noi la acest minunat concurs. Vă mulţumim!


Tags:

Trackback din site-ul tau.

yoyo

Pasionat şi împătimit de natură şi munte, doresc să cunosc cât mai multe locuri frumoase mai ales de la noi din ţară şi, de asemenea, să-i ajut şi pe cei care îşi doresc acelaşi lucru să îşi realizeze visele.

Adaugă un comentariu