" Dragostea pentru munte este una dintre cele mai pure si depline. ea nu ne va dezamagi niciodata "

Despre noi

 

Despre noi în câteva cuvinte… sigla

Ei bine, Clubul de Turism Montan FunHiking a luat naştere din dorinţa şi iniţiativa unui grup de simpli iubitori ai muntelui în 2009 şi a dobândit personalitate juridică în 2012 ca Asociaţie. Deşi nu suntem în număr foarte mare, ambiţia, dragostea şi dedicarea faţă de activităţile pe care le desfăşurăm ne face să progresăm în continuu şi să ne atingem întotdeauna scopurile propuse. Membrii clubului (atât activi cât şi simpatizanţi) fac parte din Mediaş, Mureş, Braşov, cât şi din alte oraşe din ţară, predominant Cluj-Napoca.

 

Scopuri şi obiective

Dragostea de munte este complicat de explicat în cuvinte. Din fericire ea există în cei mai mulţi dintre noi, cu toate că pentru unii înseamnă o plimbare de duminică prin păduri sau pentru alţii un traseu pe crestele munţilor. Principalul nostru scop este acela de a ajuta şi alte persoane să descopere muntele şi frumuseţile lui, minunatele seri şi nopţi sub cerul liber la foc în compania cântecelor de munte – mai pe scurt, turismul montan. Printre alte activităţi pe care le desfăşurăm putem accentua însă alpinismul, escalada, şi sporturile de iarnă.

Ne-am propus ambiţios de asemenea să reuşim să implicăm atât elevii Şcolilor Generale cât şi cei ai claselor de liceu în activităţi precum tabere de creaţie cu principala tematică – cea montană, în cursuri de supravieţuire în natură şi în principal pe munte, cursuri de iniţiere în alpinism şi căţărare, organizarea de excursii şi tabere montane etc.

Printre altele, organizăm cu grupuri drumeţii şi excursii atât montane cât şi culturale precum tururi ale cetăţilor medievale din Transilvania, itinerarii strategice de vizitare a principalelor obiective atât din Transilvania cât şi montane (vârfuri, lacuri sau alte zone de interes turistic).

Dacă îţi plac plimbările pe munte, dacă iubeşti natura sau dacă pur şi simplu te atrage ideea de a sta noaptea la un foc de tabără şi de a cânta împreună cu o mână de prieteni atunci nu mai sta pe gânduri, vino cu noi! Te invităm alături de noi, să redescoperim împreună natura, să colindăm meleaguri pitoreşti la înăţime să batem cărările munţilor, să descoperim împreună ce înseamnă muntele, cum ne hrăneşte şi cum ne învaţă să supravieţuim ca  răsplată cântecelor de chitară aduse în omagiu nopţile sub cerul clar la foc! Participă alături de noi atât la activităţile montane pe care le desfăşurăm cât şi la activităţile culturale (seri de muzică folk şi cântece de munte, poezie de munte etc.)! Ei bine, dacă nu te-am convins încă, atunci aruncă o privire pe blogul nostru sau în galeria foto să te convingi singur!