" Dragostea pentru munte este una dintre cele mai pure si depline. ea nu ne va dezamagi niciodata "

Cupa Trascău, prima ediție pe asfalt a lu’ Manu MunțoManu

Cum să fie, nebunie, ștați un pic, c-amu vă zic:

De la Cluj, pornit-am treaz, recunosc un pic tălâmb,
Am băut și ne-am tot râs, până dat-am de un dâmb,
Era drumu’ de acces, plin de pietrii, bolovani,
Mult n-o fost, c-am și pticat, deh! -planuri mari.

Acuma stau și râd, prietenii știu, eu am inventat propiul motto pe munte “Nici o tură fără căzătură“. de obicei mă trag pe ass, de data asta o fost în genunchi. 🙂

Trecem peste, s-o-nserat, și noi încă n-am campat.
Bem o bere, facem planul, cu ce-ncepem, dăm cu banu.
Și-ncetuț, că nu-i concurs 🙂 , corturile tot le-am pus
La lanternă-am scormonit, era vremea de halit.

Era deja 12 ceas, și mai mult târâș, decât de bună voie, merem și noi între oameni, s-ascultăm ce se cântă și se zice la focu de tabără de-ai atâta scandal și chicotit.

Și-am văzut, până pe la 3-4 dimineața, am tot văzut. Ba cât îi de rece berea, ba cât îî de bun vinul de casă, ba cât îi de sănătoasă Jagga.

A doua zi, dușmanul munțomanilor care dorm la cort, preaslăvitul soare ne-o scos pe toți din corturi ca pe popândăi și o fost musai să ne mobilizăm. Am pus slana, pita, pateul, roșiile, ceapa și cașul la un loc și am făcut de-o chermeză cinstită. 🙂 Bine, mai puțin Răducu (9 luni), care o fost mai norocos ca noi și o luat o țâță-n gură. Derbedeul.

Pe la un 10 fără ceva se anunță că-i de mers în traseu, lumea se pornește ad-hoc, grupuri grupuri, se socializează, se schimbă păreri pe diferite teme, se admiră traseul și apoi se trece la lucruri mai serioase: mâncat frăguțe și zmeuriș.



Ce să mai zic că la primul post fără arbitru (adică acolo unde se lăsau tot felul de coduri) pe care trebuia să ni le trecem pe fișa postului de echipă,am dat de ditamai stufărișul de afine. Unii atâta or mâncat, că cam tot drumu s-or kkt. Nu dăm nume. Îi greu. Că eram mai mulți.

Ajungem și la prima probă, orientare, eu am fost ăl mai bun, m-am orientat de am stat la umbră și m-am uitat ca boul la poarta nouă. Mai târziu am aflat că reprezentații noștri, Yoyo și Istvan bácsi, or luat locul 2 la proba asta. Bravo băieții!

Și nu mai merem mult și dăm de iubirea montaniazilor, asfaltul. Și am mers așa vreo 4-5 km în plină zi cu soare, de cred că am slăbit vreo 3 kile prin tricou. Ca să fie treaba oblă, am intrat apoi în padure, pe pat de frunze de-alea de trei pași îi faci înainte și cu dreptu pui frănă.

Am urcat cred că vreo 400 de m diferență de nivel și am ieșit în tot felul de cătune uitate de lume, dar extrem de mijto. Ce am remarcat cu toții, e că totul era cosit frumos, ba cu mașina de tuns, ba de coasă, însă, în unele locuri arăta fix ca și gazonul de pe Ainfield a lu’ Liverpool.

No, am mai mers cam un ceas prin pădure pe banda albastră, până am dat iar de asfalt, drumu de acces spre Ghețarul Scărișoara. Aici ne-am ominit/ cinstit cu vreo două plăcinte tradiționale de casă cu afine sau brănză cu mărar – după gust. Am beut o bere și un suc și am primit 4 foi cu cate 10 întrebări pentru proba teoretică (aoleu, și de-asta este?!!). Ne-o cam scârțâit motorașele, da cică și aci am făcut punctaj fain. Cel mai mare. Așa zicea Yoyo. Io mă mir.

Era fain să stai la umbră, da era încă de umblat, așa că pe la un 3 jumate am pornit spre cealaltă jumătate a traseului. De la Ghețar, tot pe asfalt vreun ceas, apoi am intrat pe punct albastru prin Cheile Ordâncușei (drum de acces ce duce și la Poarta lui Ionele).



Aici am prins cât de cât răcoare, și ne tot gândeam cum să tăiem peste stanci, că deja eram în întarziere. Ca norocu că la asta s-or gândit și organizatorii când or făcut traseu prin pădure, puțin mai incolo, dar de-ăla serios, cu vreo 400 de m diferență de nivel, de ne-o tăiat un pic gazu. 🙂

L-am dovedit și p-ăsta și am dat înapoi la drum prin capătu la Purcelești, pe unde și începusem și am mai băgat o tură scurtă de zmeuriș și am turat motoarele la vale.



N-o durat mult și în 15 min o început speo. Cum o fost? Păi s-or cățărat în copaci și făceau tot felul de noduri de legat mândra cu mâinile la spate, cred. Nu știu sigur, că eu nu m-am mai suportat și am fujit la fântână să fac un baby shower – adică cum m-o făcut mama – . Am avut bulan, nu m-o prins nime’. Sau poate ghinion, nu știu ce să zic. Îs confuz aici.

No, alt om și cu foame în glandă i-am strâns și pe-a mei să băgăm o zamă de fasole la ceaun. Și am băgat. Ai bună o fo’! Mulțumim organizatorilor!

Nici n-am stat bine să se așeze, că se striga de zor în tabără “Începe culturalu’ în 15 minute!” Aoleu, panică mare! Noi nu aveam nimic. ce-i ăla cultural? Noroc cu Yoyo că deja avea în tătăcuță o linie melodică, noi numa am făcut treabă de român, adică am făcut versurile. Ce-o ieșit? Vă las să auziți și să vă mirați de ce ne pote capu. 😀

Apropo, am uitat să zic: Cât am fost noi plecați în traseu, o venit baba a cui era terenu cu jandarmii și jumate corturile le-or mutat. :)) Ascultați numa piesa.



Ce pot să zic amu la final? Am așteptat cu mult dor de ducă weekend-ul ăsta, și a ieșit ce trebe, peste așteptări. A fost fainuț și traseul, deși cam lung și pe asfalt, însă serile de chitară, oamenii fani de p-acolo, toți unu și unu și echipa noastră Șugubeți de șugubeți, mi-au făcut weekend-ul de milioane (de stele) cum zice Alex. A fost senin, și am văzut un cer cum n-am văzut demult.

Așa a fost și weekend-ul. Un weekend cum n-am mai avut demult.

P.S. Trebuie musai să vă zic de Răducu, care la 9 luni, are deja prima lui diplomă de munțoman și ne-o răbdat cu brio toate glumele proaste de pe traseu. Te iubim mult, micuțule!



Apropo, alea de se văd pe jos, îs premiile. Tăte faine și utile: un cort, ceva butelii, o busolă șmecheră, fluier, ceva de zdrăngănit – care încă nu ne-am prins ce face – și diplomele astea faine. Tot respectul pentru organizatori. Ne-or omenit bine! Ne vedem la anu!


Tags:

Manu Muntomanu

Am început să cutreier munții, nu ca și Eminescu, de băiet, ci, poate puțin cam tărziu, prin 2014, adică fix la 30 de ani – aoleu, acu realizez asta! Mai multe pe manu-muntomanu.ro

Comentarii (1)

  • Avatar

    yoyo

    |

    Super fain povestit Manu!! La cat mai multe iesiri impreuna man!

    Răspunde

Adaugă un comentariu